Complexul Național Muzeal  “Curtea Domnească”- Târgovişte

Complexul Național Muzeal  “Curtea Domnească”- Târgovişte cuprinde 13 muzee şi Case Memoriale: Complexul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni,  Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Galeriile Stelea, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul orăşenesc - Pucioasa,  Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Muzeul Comunal - Pietroşiţa.

Complexul Monumental  „Curtea Domnească” (Târgovişte)

Program:

Marți - Duminică: 08.00 - 18.30

Întinsă pe 29.000 mp, Curtea Domnească reprezintă cel mai bine păstrat ansamblu aulic medieval de pe teritoriul României. A funcţionat, cu intermitenţe, timp de peste trei veacuri (1396 - 1714), ca reşedinţă şi scaun domnesc pentru 33 de voievozi, începând cu Mircea cel Batrân şi încheind cu Constantin Brâncoveanu.

Nucleul Curţii Domneşti a fost construit în timpul voievodului Mircea cel Bătrân, fiind alcătuit dintr-un complex de construcţii, destinate reședinței familiei domnitoare, a demnitarilor Curţii şi a slujitorilor acestora. În timpul domniei lui Vlad Ţepeş, Curtea Domnească se extinde şi apar noi edificii. Cel mai important dintre acestea este Turnul de supraveghere şi apărare, cunoscut sub numele de Turnul Chindiei. Între anii 1583 - 1585 se iniţiază o serie de lucrări de fortificaţii şi construcţii, la cererea şi sub directa îndrumare a voievodului Petru Cercel care construieşte un nou palat, Biserica Mare a Curţii şi primul apeduct, iar la exterior, spre râul Ialomiţa, „grădinile domneşti”. O altă etapă importantă în dezvoltarea Curţii Domneşti se înregistrează în timpul domniei lui Matei Basarab, când sunt reparate casele domneşti, zidul de incintă este dublat şi este ridicată o baie turcească. Cel care avea să efectueze ultimele lucrări semnificative de reparaţii şi extinderi ale Curţii Domneşti este, totodată, şi cel care avea să încheie seria domniilor la Târgovişte, Constantin Brâncoveanu. În vremea sa este pictată Biserica Mare (1698), pictura originală, de o valoare excepţională, ajungând până la noi.
Newsletter
Abonează-te aici şi vei primi pe mail ultimele noutăţi despre toate evenimentele şi manifestările ce vor avea loc în Dâmboviţa.
vizitatori
08 May 2021
110343 unici