Muzeul de Artă - Târgovişte

Proiectată ca sediu al Prefecturii, clădirea în care funcţionează muzeul este una dintre cele mai vechi şi frumoase din Târgovişte, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind realizată după planurile aceluiaşi arh. Baldassare Vignossa Giovanni. Deşi de dimensiuni relativ mici, imobilul nu este lipsit de monumentalitate şi de o anume somptuozitate datorată atât exteriorului, dar mai cu seamă interiorului împodobit cu stucaturi, plafoane şi pereţi pictaţi cu motive geometrice şi vegetale.

Muzeul de Artă posedă un patrimoniu deosebit de valoros de artă românescă: pictură religioasă, fresce şi icoane, mobilier de epocă precum şi opere de artă modernă şi contemporană semnate Nicolae Grigorescu6, Nicolae Tonitza7, Theodor Pallady8, Gheorghe Petraşcu, Gabriel Popescu, Vasile Blendea, Tanţi Iliescu-Mihăilescu, Sava Henţia, Gheorghe Tăttărescu9.

6   Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti.

7  Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Bârlad - d. 26 februarie 1940, Bucureşti), pictor şi grafician român, interpret al “tristeţelor luxuriant colorate”. Pictura rămâne, dincolo de frământările cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înţeleasă ca expresie a permanenţei valorilor spirituale. Această viziune autonomă se conturează în portretele de copii. “Ochii lui Toniţa”, ochii copiilor pictaţi de el, ne privesc astăzi cu o nostalgică inocenţă, cu o amară melancolie şi candoare. Ochii aceştia mari, rotunzi şi expresivi sunt inconfundabila pecete a stilului său de o unică poezie în arta plastică românească.

8   Theodor Pallady (n. 11/24 aprilie 1871, Iaşi - d. 16 august 1956, Bucureşti), pictor român. Theodor Pallady rămâne fără îndoială unul dintre cei mai prestigioşi artişti moderni, păstrându-şi întreagă ambiţia de a fi un pictor “din toate timpurile”.

9   Gheorghe Tăttărescu (n. octombrie 1820, Focşani, d. 24 octombrie 1894, Bucureşti), pictor român, un pionier al neoclasicismului în pictura românească.

Muzeul de Artă (Târgovişte)

Program:  Marţi - Duminică 08.00 - 18.30
Newsletter
Abonează-te aici şi vei primi pe mail ultimele noutăţi despre toate evenimentele şi manifestările ce vor avea loc în Dâmboviţa.
vizitatori
29 Mar 2024
128860 unici