Despre tradiţii

Tradiţiile, îndeobşte sărbătorile tradiţionale, reprezentau odinioară sisteme culturale care menţineau comunitatea într-un sistem de reguli foarte bine stabilite. Erau comunităţi bine articulate, echilibrate, cu o evoluţie normală, în care omul îşi cunoaştea foarte bine rolul.

Trebuie spus,că aceste sisteme, au  suportat în timp acumulări, salturi calitative, fiind supuse unor procese evolutive determinate de istorie, procese care merg în sensul evoluţiei sociale. Îmi place să cred că societatea românească încă are această bază temeinică, deoarece  elementul esenţial care caracterizează societăţile echilibrate este acela că nu se distrug din interior.

Este foarte important pentru un tânar trăitor într-o societate modernă, identificarea sa, acceptarea unei componente culturale unde  să se regăsească, la fel ca părinţii, bunicii şi cei care  l-au precedat.

Zona  etnografică  Dâmboviţa păstrează nealterate pe alocuri fapte de cultură tradiţionalã. Existenţa acestor fapte, practicarea lor, în multe din satele dâmboviţene, păstrarea lor în memoria colectivă a satului ori în poveştile orale ale comunităţii sunt o dovadă vie a prezenţei de-a lungul timpului a unei civilizaţii săteşti bine conturate. Astăzi, satul trece printru/un profund proces de modernizare, realităţile lui sunt altele şi nu ne putem opune acestor realităţi, dar, avem obligaţia morală, deontologică poate, ca prin cercetarea, păstrarea şi conservarea valorilor materiale şi spiritule ale civilizaţiei săteşti să putem spune celor ce vin de bogata noastră identitate culturală şi spiritual.
Newsletter
Abonează-te aici şi vei primi pe mail ultimele noutăţi despre toate evenimentele şi manifestările ce vor avea loc în Dâmboviţa.
vizitatori
28 Mar 2024
128855 unici