Babele și Sfinxul

Pentru amatorii de drumeţii montane şi exploratori ai frumuseţilor munţilor, judeţul Dâmboviţa are de oferit o paletă largă şi fascinantă de minuni ale naturii.
Monumentele naturii din judeţul Dâmboviţa sunt legate în cea mai mare parte de prezenţa în nordul acestuia a Munţilor Bucegi, poate cea mai cunoscută unitate montană din turismul românesc, drept pentru care a fost supranumită leagănul turismului românesc.
Pentru conservarea mediului natural, a biodiversităţii şi a monumentelor naturii, Munţii Bucegi au fost integraţi în Parcul Natural Bucegi.

Monumente ale naturii, Babele şi Sfinxul din Munţii Bucegi au stârnit de-a lungul timpului imaginaţia oamenilor, generând legende şi mituri, explicate în cele mai variate forme. În realitate însă, Babele și Sfinxul Bucegilor reprezintă martori de eroziune, în care factorul geologic răspunzător este eroziunea eoliană, manifestat prin procese de distrugere (coraziune), transport şi sedimentare a materialului rezultat.
Sfinxul din Bucegi care, potrivit unor surse neoficiale, a fost fotografiat pentru prima dată, prin anul 1900, din faţă şi nu din profil, aşa cum apare în imaginile arhicunoscute, se află la 2216 metri altitudine şi seamănă cu un chip de om. Denumirea de sfinx i-a fost acordată începând din 1936, în momentul în care stânca, azi înaltă de 8 m, cu o lăţime de 12 m, a fost privită   dintr-un anumit unghi, având drept reper o axă ce porneşte de la el către Baba Vântoaselor, cum i se spune unei stânci din preajmă. Stânca, cu înfăţişare omenească, priveşte spre cercul de precesie al echinocţiilor.
Precesia echinocţiilor reprezintă deplasarea retrogradă a punctelor echinocţiale de-a lungul eclipticii. Acest fenomen este un efect direct al mişcării de precesie a axei de rotaţie a Pământului faţă de stelele fixe. Observată şi descrisă încă  din vechime de către cel mai mare astronom al antichităţii Hiparh, precesia echinocţiilor a rămas neexplicată zeci de secole. În prezent echinocţiile se deplasează cu 50,3 secunde de arc pe an, motiv pentru care fenomenul este foarte lent şi, dacă ar păstra această viteză, s-ar repeta o dată la 25 765 de ani.
La fel de interesant este că Sfinxul capătă conturul cel mai limpede la 21 noiembrie, când apune soarele. Unii cercetători au crezut că a fost sculptat de o mână omenească şi că ar reprezenta o supremă zeitate a unor triburi indoeuropene din vechime (N. Densușianu). Tot ca o curiozitate, s-a constatat ca Sfinxul din Bucegi are aceeaşi înălţime cu celebrul Sfinx de la Gizeh, din Egipt (şi acesta având tot chip omenesc), semănând şi cu o statuie a lui Zeus găsită în Italia.

Lângă Sfinx, se ridică grupul de stânci cunoscute sub denumirea de Babele. Păstrând legătura cu Sfinxul, ele au fost supranumite Altarele ciclopice din Caraiman, fiind închinate Pământului şi Cerului, Soarelui şi Lunii, ca şi lui Marte, zeu al războiului şi al agriculturii.
Despre apariţia lor s-au format legende şi teorii, unii cercetători apreciind că agenţii modelatori au fost apa şi vântul cu sprijinul îngheţului şi dezgheţului. Totodată, se presupune că un rol important l-a avut şi alternanţa rocilor, gresiilor şi calacarelor de pe Platoul Bucegilor, însă nu poate fi negată intervenţia umană la finisarea formelor, mai mult sau mai puţin regulate. Până în prezent, nici o dovadă ştiinţifică nu a putut explica în totalitate acest fenomen şi astfel, legendele în jurul acestor stânci se dezvoltă în continuare, unind realitatea cu supranaturalul.

Newsletter
Abonează-te aici şi vei primi pe mail ultimele noutăţi despre toate evenimentele şi manifestările ce vor avea loc în Dâmboviţa.
vizitatori
08 May 2021
110343 unici