Izvoare balneare

Pucioasa

În trecut, izvoarele se aflau pe pământurile unor moşneni sau diverşi proprietari, interesaţi mai mult sau mai puţin de exploatarea ştiinţifică şi cu rezultate deosebite a acestor ape. La acest aspect mai trebuie adăugat şi astuparea izvoarelor, datorită alunecărilor de teren, antrenate foarte mult în timpul cutremurelor şi de exploatarea neîntreruptă a gipsului din 1942 şi până astăzi. Aceste aspecte puteau mai greu să fie rezolvate de indivizi separaţi, a căror unitate de acţiune se dispersa în funcţie de anumite interese. Pentru a învinge anumite greutăţi în explorarea şi exploatarea apelor minerale de pucioasă s-a înfiinţat Societatea Coopertivă "Sfinţii Trei Ierarhi", în anul 1912, care a obţinut rezultate de pe cele 200 de pogoane arendate "La Sursă". Dintre membrii acestei societăţi numele lui Gheorghe Maltezeanu trebuie reţinut, pentru investiţia de a transporta prin pompare aceste ape, peste râul Ialomiţa, şi a le depozita în două bazine construite în apropierea DN 71.
Până la realizarea acestui procedeu modern, apa era transportată cu cărătoarele şi distribuită tuturor celor ce aveau băi în locuinţele lor sau la stabilimentele existente.



Foto:  Exploatarea apei de pucioasă în trecut




Foto: Exploatarea primitivă a apei minerale de iod - Puţul de iod nr. 1, Pucioasa



Foto: Fântâna Surselor

Apele minerale de la Pucioasa, care apar în baza pantei dealului Măldăreasca, având proprietăţi terapeutice, au dus la apariţia primelor aşezări în zonă. Izvorele de sulf şi de iod au fost descoperite în 1828, însă realizarea în mod ştiinţific a unor analize a fost facută în anul 1870 de către doctorul Berdath Luedway Alfred. El constata că izvoarele ce ţâşnesc cu dărnicie din aceste pământuri conţin elemente sulfo-ferice, care fac ca apele lor să fie superioare curativ celor mai renumite din staţiunile europene. Doctorul chimist Berdath Luedway Alfred înscrie numele apelor minerale de la Pucioasa în circuitul European demonstrând că Pucioasa ocupă primul loc în Europa cu un procent de ape minerale la 1 litru de 106,6%.



Datorită unor factori de cură unici, ca apele sulfuroase care au cea mai mare concentraţie din ţară, staţiunea şi-a dezvoltat profilul în domeniul curei externe în afecţiuni reumatismale, inflamatorii, degenerative, articulare, sechele postraumatice ale mâinilor şi picioarelor etc.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 510/1999 localitatea a primit statut de staţiune turistică de interes naţional, fiind o staţiune balneoclimaterică de tip integrat, care dispune de echipamente specifice de interes zonal şi naţional. Dezvoltarea staţiunii şi creşterea permanentă a numărului de bolnavi a impus reamenajarea izvoarelor şi pomparea apei direct la sursa de folosire, la cele două baze de tratament balnear şi a sanatoriului pentru pensionari.

Apele sulfuroase reci de la Pucioasa îşi au originea în bogatele roci sedimentare de sulfaţi, sulfuri (gips) ale colinelor din spatele surselor minerale.

Un aspect foarte important al apelor de pucioasă este faptul că H2S este singurul din compuşii Sulfului care se absoarbe în organism pe cale cutanată, pulmonară şi digestivă, eliminându-se ulterior prin piele, intestine şi rinichi. Sulful resorbit intervine şi în metabolismul general al organismului, fapt care explică scăderea glicemiei la diabetici.

Izvoarele balneare de la Pucioasa mai sunt recomandate şi împotriva altor boli cum sunt:
  • afecţiuni neurologice periferice
  • afecţiuni ale sistemului nervos central
  • afecţiuni ginecologice
  • afecţiuni ale aparatului respirator
  • afecţiuni ORL, rinosinuzite
  • alergii dermatologice şi ale căilor respiratorii
  • boli hepato-biliare: hepatite cornice, sindrom dischinetic hepato-biliar, litiază
  • boli gastrointestinale: gastroduodenite, enterocolite
  • boli renale
  • boli oftalmologice
  • obezitate
  • boli reumatice
  • afectiuni ale aparatului locomotor
  • spondiloze cervicale, spondiloze lombare, tulburări statice vertebrale
  • coxartroze, gonartroze, artreoze ale mâinilor



Foto: Tratament cu parafină – Pucioasa


Vulcana-Băi

Săpăturile de la Vulcana au pus în evidenţă şi alte mărturii geologice, aşa-zisele “ape sărate de zăcământ”, rămase din epoca miocenică, care au aceeaşi valoare de indicator al fundului mării Sarmatice, ca şi fosilele animalelor. Aceste ape de zăcământ sunt caracterizate printr-o mare concentraţie de cloruri de sodiu şi cantităţi relativ mari de iod şi brom, ceea ce le-a făcut să fie întrebuinţate cu mare eficacitate pentru tratamentul unor afecţiuni cronice, îndeosebi reumatice.



Foto: Izvorul Oveza

Se pare că primele semnalări ale existenţei izvoarelor de apă minerală de la Vulcana aparţin lui Anatol D. Demidov, în lucrarea sa din 1837 referitoare la călătoria prin Rusia, Ungaria şi Ţările Române. E drept că la Vulcana existau câteva izvoare atermale cu miros de pucioasă, de altfel bună la gust şi care putea fi băută de oameni şi animale: unul din ele, la poalele pădurii mănăstirii, pe valea căreia îi şi zice “Pe vale la izvor”, cam la un km de şosea; al doilea, mai puternic, foarte aproape de şosea, în punctul numit “Mocirlă”, pentru că în jurul izvorului pământul era totdeauna muiat de apă. Aceste două izvoare sunt pe partea dreaptă a pârâului Vâlcana.
În faţa acestora, pe partea cealaltă a pârâului, dintr-un deal numit Dealul Cornilor, pe Brăneasca, la vreo 500 m de firul apei, ia naştere un al treilea izvor. Acest izvor cu miros de sulf, numit “Puturosul”, a fost exploatat înainte de primul război mondial de un oarecare Ovesa. De atunci, izvorul este cunoscut sub numele de “Izvorul Ovesa”.

Dar nu prin apa sulfuroasă a acestor izvoare a devenit Vulcana staţiune balneară, ci printr-o altă apă minerală, concentrată, care conţine cantităţi mari de iod şi brom. Această perioadă de început a staţiunii balneare Vulcana, este descrisă în 1902 de Dr. G.T. Zissu, medicul primar al judeţului Dâmboviţa. Sătenii din Vulcana au început să-şi transforme locuinţele: fac mici cabine pentru băi alături de camere, îşi construiesc căzi din lemn şi aduc de la Ialomiţa bolovani de piatră pentru încălzit. Instalaţiile pentru băi erau gata. Pentru asigurarea unei băi erau necesari 150 litri de apă.
Primul care a dat importanţă apelor minerale de la Vulcana şi le-a recomandat pentru băi, a fost dr. Dimitrie Ioviţiu, medicul oraşului şi spitalului Târgovişte. De altfel, dr. Ioviţiu făcea parte şi el dintre proprietarii acestor izvoare, împreună cu dr. Irescu, moştenitorii Rătescu, C. Petrescu, I. Grigorescu şi N. Rucăreanu.

În 1885, dr. Alexandru Saabner-Tuduri a făcut o expunere în revista “Spitalul” despre apele de la Vulcana. Erau cunoscute patru fântâni cu apă minerală iodurată. Citează rezultatele analizelor chimistului Bernath, expune rezultatul cercetării sale în privinţa apelor iodurate, până în acel an, insistând mai mult asupra puţurilor de la Vulcana, arătând că toate izvoarele au ape salifere iodurate şi debite abundente.
Apele sunt cercetate şi de dr. Popescu-Vîlcana, V. Dumitrescu şi V. Grindeanu. Izvorul Ovesa este analizat în 1910 de către dr. C. I. Istrati, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie, găsind o apă alcalină litinoasă cu mineralizare totală de 1,0594 g/litru.

Staţiunea Vulcana-Băi deţine 4 izvoare cu ape salifere iodurate (considerate a fi printre cele mai iodurate din Europa), sulfuroase, clorurosodice, magneziene, calcice, bromurate. Cele mai apreciate sunt Izvorul nr. 4, Izvorul Carol şi Ovesa. Primele două sunt recomandate în cure externe de reumatism, afecţiuni ginecologice şi scrofuloză şi cel de-al treilea, cu apă atermală, este indicat pentru hipoclorhidria gastrică, litiaza biliară şi renală, bronşită cronică şi în cure de drenaj.



Foto: Izvoare cu apă iodată


Bezdead

Din punct de vedere al potenţialului turistic, comuna Bezdead este una dintre cele mai frumoase localităţi, poziţionată superb, la poalele Subcarpaţilor. Clima este mai blândă atunci când iernile sunt mai geroase. Este o localitate cu un teren fertil, unde principalele preocupări ale cetăţenilor sunt cultivarea pomilor fructiferi şi creşterea animalelor.

Apele mineralizate salin, pe care localnicii le folosesc în scopuri curative sau pentru conservarea legumelor sunt cele de pe Valea Sărată şi Valea Roşoiu, acestea din urmă având în compoziţia lor atât sulfaţi, cât şi bicarbonaţi de magneziu. Spre Ursei se găseşte un izvor de apă sulfuroasă indicat în cazul mai multor afecţiuni, iar pe dealul Ticului izvorăşte o apă cu compoziţie sulfo- alcalină, recomandată pentru bolile de rinichi.



Foto: Ape mineralizate salin
Newsletter
Abonează-te aici şi vei primi pe mail ultimele noutăţi despre toate evenimentele şi manifestările ce vor avea loc în Dâmboviţa.
vizitatori
08 May 2021
110343 unici