Peştera Ialomiţei

Pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, desfăşurându-se pe o lungime de 480 m, se află unul dintre cele mai atractive capricii ale naturii din ţara noastră - peştera Ialomiţei, care a fost şi rămâne un punct turistic atrăgător pentru toţi cei ce fac ascensiuni pe munţi şi după cum se spune, ar fi cea mai frumoasă peşteră din România. Ea s-a format prin aducţiunea apelor, care au perforat zidul de 100 m înălţime al coastei muntelui Bătrâna, alcătuit din calcare jurasice. La altitudinea de 1.610 m şi la 10 km depărtare de izvoarele râului, peştera Ialomiţei - situată într-o rezervaţie naturală - reprezintă o excavaţie uriaşă fragmentată într-o serie de compartimente, unele largi, altele strâmte, joase sau înalte, drepte sau întortocheate. Numărându-se printre cele mai întinse şi mai pitoreşti din ţară, peştera Ialomiţei a devenit un obiectiv pentru amatorii de drumeţie, de aventuri, dar şi pentru cercetători, încă de la primele începuturi ale turismului românesc. Până la peşteră, cărarea urcă uşor către o terasă orizontală, situată la 18 m deasupra fundului văii, în faţa căreia se deschide în peretele muntelui o arcadă naturală (20 m x 16 m) în formă de semielipsă, pe sub care se intră în compartimentul lung de 115 m, denumit grota Mihnea Vodă. Din punct de vedere istoric, acest monument al naturii este citat, pentru prima oară într-un document din anul 1840. Turistic vorbind, obiectivul speologic peştera Ialomiţei a fost explorat în întregime în anul 1897.
Newsletter
Abonează-te aici şi vei primi pe mail ultimele noutăţi despre toate evenimentele şi manifestările ce vor avea loc în Dâmboviţa.
vizitatori
22 Dec 2024
140766 unici