Ansamblul Curtea Domnească

Dintre toate monumentele istorice aflate în spaţiul dâmboviţean, Curtea Domnească este cea care suscită cel mai mare interes din partea turiştilor. Datorită valorii istorice excepţionale a complexului, acest interes este pe deplin justificat, Curtea Domnească primind zeci de mii de vizitatori în fiecare an.

Monumentele curţii sunt:

Poarta de sud
Prima Casă Domnească
Casa Domnească de la mijlocul secolului al XV-lea
Palatul Domnesc din secolul al XVI-lea
Biserica Mare Domnească
Turnul Chindiei
Biserica Sfânta Vineri
Casa Doamnei Bălaşa

Poarta de sud
Intrarea, folosită şi astăzi, se află sub turnul construit în 1584, odată cu noua incintă. Iniţial, avea un etaj, folosit drept clopotniţă a Bisericii Mari Domneşti.

Prima Casă Domnească
ridicată de Mircea cel Bătrân care, după 1400, edifică o nouă reşedinţă, probabil pentru fiul său Mihail, iar mai târziu zideşte biserica.

Casa Domnească de la mijlocul secolului al XV-lea
clădirea, începută în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân şi finalizată, cel mai probabil, de domnitorul Vlad Dracul, este cea mai amplă construcţie aulică românească din veacul XV. Pe întreaga suprafaţă se găseşte pivniţa, păstrată şi astăzi, peste care se ridică parterul, constând dintr-o sală mare pentru ceremonii şi sfatul domnesc, dar şi încăperi destinate domnitorului şi familiei.

Palatul Domnesc din secolul al XVI-lea
ridicat în 1584, de Petru Cercel, în stil renascentist. Pentru prima dată întâlnim în arhitectura noastră o clădire pe trei nivele, respectiv pivniţă, parter şi etaj. Beciurile, păstrate în forma lor iniţială, pot fi vizitate şi astăzi. Parterul, compus din 10 încăperi, adăpostea cancelariile domneşti. Etajul, rezervat exclusiv familiei voievodale, complet separat de parter, era accesibil numai printr-o scară exterioară. Tot la exterior, un coridor făcea legătura directă cu Biserica Mare. Pentru prima dată, se foloseşte la acoperiş, ţigla glazurată, inclusiv la biserică. Palatul a fost refăcut atât de Matei Basarab, cât şi de Constantin Brâncoveanu.



Biserica Mare Domnească
Biserica Mare Domneasca, ctitorie a lui Petru Cercel (1583 – 1585), poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, şi a fost realizată după planul „Mitropoliei” din Târgovişte, urmând planul cruce greacă înscrisă. Se distinge de bisericile contemporane prin proporţiile sale nemaiîntâlnite până atunci (14x30 m). Din inventarul bisericii s-au păstrat numai două pietre de mormânt, de la 1652 şi 1653, a doamnei Elina, soţia lui Matei Basarab, şi a fiului lor, Mateiaş. Interiorul Bisericii a fost zugrăvit integral, între anii 1696 – 1698, de pictorul lui Constantin Brâncoveanu, Constantinos. Amintim numai, în pronaos, existenţa pe peretele vestic, a portretelor voievodale (Petru Cercel şi Constantin Brâncoveanu, în calitate de ctitori, ţinând chivotul bisericii, dar şi Neagoe Basarab, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Radu Şerban, Constantin Şerban, Şerban Cantacuzino şi Mihnea al III-lea), cea mai amplă galerie a unor chipuri de domnitori munteni.



Turnul Chindiei
Situat în partea de nord-vest a Curții Domnești, dominând întregul ansamblu de monumente, Turnul Chindiei a devenit emblema orașului Târgoviște. Înalt de 27 m, el este alcătuit dint-o bază de forma unui trunchi de piramidă, din piatră, din care se ridică un corp cilindric din cărămida al carui diametru măsoară 9 m.

Construcția are 3 etaje, din care ultimele două sunt marcate la exterior de deschideri în arc frânt și de balcoane sprijinite pe console de piatră. Accesul până la partea superioară a turnului se face cu ajutorul unei scări interioare, în spirală, situată pe axul vertical al construcției.

Turnul Chindiei a fost construit în timpul domniei lui Vlad Țepeș, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, peste pridvorul bisericii-Paraclis, ridicată de Mircea cel Bătrân. La început, turnul era alcătuit din doua etaje, iar accesul se făcea pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa alăturată. Modificarile suferie de aceasta construcție ne impiedica să stabilim cu exactitate forma sa inițială, aspectul actual fiind datorat domnitorului Gheorghe Bibescu, ce ordona restaurarea în 1847.



Biserica Sfânta Vineri
Este cunoscută până la începutul secolului trecut și sub numele de "Biserica Domnească Mică". Biserica exista în 1517 (conform unei pisanii-pomelnic în limba slavona de pe fațada sudică a biserici, care amintește pe clucerul Manea Persanu și pe jumătatea sa Vladaia) și este singurul monument cunoscut până în prezent în arhitectura Țării Românești datând de la mijlocul secolului al XV-lea, păstrat în forma primară până astăzi.

Planul bisericii aparține tipului trilobat, de forma alungită. Turla se sprijină pe patru arce semicilindrice. Pronaosul este precedat spre vest de un pridvor deschis, marcat prin trei arce etajate, aparținând perioadei de început a lăcașului, cu care este legat organic. Prezintă analogii cu pridvorul bisercii-paraclis, susținând și aceasta un turn-clopotniță.



Casa Doamnei Bălaşa
Este construită în anul 1656, în partea de est a incintei, lângă Biserica Sfânta Vineri, de către doamna Balașa, soția lui Constantin Șerban. Clădirea este alcătuită din patru încăperi (camere de locuit), dispuse în șir, pe un singur nivel, pardosite cu cărămizi, acoperite cu bolți de tipul "în cruce" cu muchii ieșite. Potrivit pisaniei existente pe peretele de sud, clădirea este destinată "... ca sa fie de odihnă creștinilor care cad la nevoie..."